Asfalt pe un drum de pământ, la Țolici, în comuna Petricani

În ultimele zile s-a lucrat intens pentru modernizarea drumului județean DJ 155B Țolici – Târpești. Un drum de pământ, nemodernizat vreodată, devine, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, drum cu asfalt, spre bucuria oamenilor locului și satisfacția mea, că îmi mai onorez o promisiune pe care le-am făcut-o nemțenilor.

Pentru implementarea acestei proiect s-au turnat coloane forate la o adâncime de 12 metri, fiind necesară stabilizarea solului. După această etapă, s-au executat lucrările pentru fundația căii de rulare pe 2,5 kilometri, care sunt în continuarea altor 2 kilometri, proaspăt modernizați.

„Acum s-a ajuns la turnat stratul de uzură. Deja drumul e «negru» și sunt foarte mulțumit că avem asfalt proaspăt în comuna Petricani. Suntem abia la începutul sezonului cald, de puțin timp am redeschis șantierele din județ, și deja avem lucrări pe care le-am pregătit în toamnă și despre care acum putem vorbi că se finalizează!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate