Atenție, produs contaminat cu Salmonella, vândut și în Piatra Neamț! LIDL informează cu privire la rechemarea și returnarea produsului

InfoCons informează consumatorii cu privire la rechemarea produselor.

În cele ce urmează este redat comunicatul oficial:

„Lidl România vă informează cu privire la RECHEMAREA și returnarea produsului „Belbake Semințe de susan 200g“

Lidl Romania recheamă preventiv produsul „Belbake Semințe de susan 200g “ cu termenul de valabilitate 18.03.2023, lot 304-2216111. În urma unei analize efectuate, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenul de valabilitate menționat mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.
Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Această rechemare vizează exclusiv produsul „Belbake Semințe de susan 200g“ cu termenul de valabilitate 18.03.2023. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Belbake, nu sunt afectate de această rechemare.

Lidl Romania îşi cere scuze pentru neplăceri.
Pentru mai multe informații, ne puteți contacta telefonic la 0800.896.622 sau pe adresa de mail [email protected].”

Sursa: ANSVSA

Rechemare-LIDL

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate