Având în vedere condițiile meteo, dacă se continuă așa, se va termina cu siguranță prost/deja anul a debutat cu tragedii… (NEAMȚ)

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat în localitatea Dumbrava Roșie un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Zănești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

La aceeași dată, în jurul orei 18:44, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în localitatea Bicaz un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani din aceeași localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În noaptea de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat pe strada 1 Decembrie, în localitatea Piatra-Neamț, un autoturism condus de un bărbat de 37 de  ani, din Gârcina.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În aceeași noapte, în jurul orei 03:16, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în localitatea Gherăești un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate