Bărbat din Neamț înșelat prin metoda fraudei cu investiții/Prejudiciu de 24.500 de lei

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin plângere, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute, care au susținut că sunt brokeri de investiții, l-au înșelat și au efectuat mai multe operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în data de 16 aprilie a.c.,  autori necunoscuți ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare din contul bancar al persoanei vătămate, fără a avea consimțământul acesteia.

Valoarea totală a tranzacțiilor ilegale este de 24.500 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

***

Revenim cu sfaturi utile pentru a preveni să deveniți victima unei astfel de infracțiuni:

Orice firmă sau individ care oferă servicii de investiții trebuie să fie licențiat și autorizat. Verificați întotdeauna background-ul unei companii și asigurați-vă că au licența adecvată.

Cumpărarea de acțiuni nu poate fi realizată decât printr-un intermediar autorizat și acesta nu solicită plăți sau date personale prin intermediul unei pagini de internet.

Solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi prospectele de investiții, detaliile companiei sau orice alt document relevant.

Dacă sunteți nesigur cu privire la o oportunitate de investiții, consultați un expert financiar independent.

Promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive pentru a determina investitorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid”.

Dacă sunteți victima unei fraude cu investiții sau suspectați că cineva vă încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate