Bărbat din Piatra-Neamț, găsit decedat pe Cozla azi-noapte

În noaptea de 16 decembrie, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat din Piatra-Neamț, cu privire la faptul că l-ar fi identificat pe tatăl său decedat, în pădurea de pe dealul Cozla.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificat trupul unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, din aceeași localitate.

În urma examinării vizuale a suprafeței corpului, nu au fost identificate semne de violență, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă .

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate