Bărbat rămas blocat într-o fântână, în Piatra-Neamț (FOTO)

Ieri după amiaza, la ora 16:30, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană a căzut într-o fântână situată pe strada Foișorului din municipiul Piatra-Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că un bărbat a rămas blocat în fântână ca urmare a unor lucrări de întreținere a acesteia.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice au intervenit pentru a scoate din fântâna adâncă de 8 m un bărbat de 42 de ani. Victima a fost preluată de echipajul SMURD TIM și transportată la UPU Piatra Neamț
, a transmis Căpitan Irina POPA – ISU Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate