Bicicletele și trotinetele vor fi interzise pe variantă, în Piatra-Neamț (VIDEO)

Serviciul Rutier din cadrul IPJ Neamț monitorizează lucrările care se efectuează în Piatra-Neamț, iar Paleu Bogdan, comisar șef de poliție, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că s-au dat o serie de avertismente și s-au transmis observații către constructori și municipalitate spre punere în executare.

Este analizat modul în care au fost amplasate stațiile de autobuz în zone care încalcă legislația (stații în intersecții, în curbe, în rampe etc.) și, de asemenea, se pare că este în curs de proiectare reconfigurarea sensului giratoriu de la Brădet, mai exact micșorarea insulei de delimitare pentru a lărgi cele două benzi pentru autovehiculele care vin dinspre 1 Mai spre Gară. La intrarea în acest sens giratoriu a fost avariat inclusiv un autovehicul al IPJ Neamț din cauza dimensiunii care nu permite o încadrare corespunzătoare a camioanelor.

În ceea ce privește faptul că varianta orașului are doar o singură bandă pe sens pentru autovehicule, cealaltă fiind dedicată transportului în comun și delimitată cu separatoare, o altă problemă care a apărut este imposibilitatea de a depăși în siguranță bicicliștii.

„Problema a fost identificată de administratorul drumului și s-a propus în cadrul proiectului interzicerea bicicliștilor pe acest sector de drum, ținând cont că sunt amenajate piste pentru cicliști paralele, pe Traian. Pe variantă nu vor circula bicicliștii sau cei cu trotinete.”, a declarat Paleu Bogdan, comisar șef de poliție la Serviciul Rutier Neamț.

Mai jos puteți urmări aspectele care țin de zona rutieră, iar declarația privind interzicerea bicicletelor pe variantă o puteți asculta la minutul 42:20.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate