Biciclist accidentat pe str. Ștefan cel Mare din Târgu-Neamț, azi-dimineață

Astăzi, 17 iulie, în jurul orei 09.00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, din Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi acroșat un tânăr de 25 de ani, ce se afla în traversarea străzii, pe marcaj pietonal, pe bicicletă.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea biciclistului.

Ambii participanți la trafic, din Târgu-Neamț, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, potrivit a transmis sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate