„Bun îi vinul ghiurghiuliu/de volan tre’ să mă țiu” – Locul 1, câștigat detașat de un șofer din Piatra-Neamț

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat, pe strada Principală, în stațiunea Durău, un bărbat, de 47 de ani, din Piatra-Neamț, ce conducea o autoutilitară sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La data de 18 iulie a.c.,  în jurul orei 19:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, în timp ce acționau pe DN 15D, în localitatea Horia, au depistat în trafic un bărbat, de 62 de ani, din Săbăoani, ce conducea un vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La aceeași dată,  în jurul orei 21:20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, în timp ce acționau pe strada Mihai Eminescu, au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din Grumăzești, ce conducea un vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate