Cam atât se poate în Neamț. O știm și noi, o știu și polițiștii. Oricâte acțiuni s-ar desfășura, nu impresionează pe nimeni

În perioada 10 – 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au desfășurat acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto și a consumului de alcool la volan. 

Peste 20 de polițiști rutieri au acționat, zilnic, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate.

În cadrul acțiunii au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintre care 242 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 18 pentru conducerea sub influența alcoolului și 241 pentru alte abateri rutiere.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 85 de permise de conducere, dintre care 39 pentru depășirea vitezei maxime legale, 18 pentru conducerea sub influența alcoolului și 28 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate