„Captură” impresionantă a polițiștilor nemțeni (cu o valoare de aproximativ 25.000 de euro)

La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu- Neamț au oprit pentru control, în localitatea Petricani, o autoutilitară care transporta material lemnos.

Deoarece exista suspiciuni cu privire la corectitudinea și valabilitatea documentelor care însoțeau transportul de material lemnos, autoutilitara a fost însoțită de polițiști la Ocolul Silvic Târgu-Neamț, pentru verificări.

La data 10 august a.c., polițiștii Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică Neamț împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Neamț și organe silvice din cadrul Direcției Silvice Neamț – Ocolul Silvic Târgu-Neamț au procedat la inventarierea materialului lemnos transportat și la verificarea documentelor de transport.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că transportul de material lemnos nu a fost însoțit de documentele solicitate de lege, respectiv avizului de însoțire mai sus menționat ar fi fost generat electronic pe dispozitivul mobil în stare offline iar conducătorul auto ar fi  mers fără datele mobile active.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 m.c. neînsoțite de documente specifice de transport.

Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 15,78 m.c. cherestea precum și a ansamblului de vehicule, în valoare de aproximativ 25.000 de euro.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate