Carambol pe strada Fermelor, soldat cu o victimă

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 16.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Piatra-Neamț.

Din primele cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, de 52 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Fermelor, ar fi acroșat un autoturism, ce staționa în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 72 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului acesta a fost proiectat într-un alt autoturism staționat, condus de o femeie de 41 de ani, din Piatra-Neamț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei femei de 71 de ani, pasager în al doilea autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

a transmis Sinsp. Ciofu Ramona- IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate