Carmen Nastasă, președintele OFSD Neamț, participă la lucrările ultimei zile a Congresului PES din Berlin

Carmen Nastasă, președintele Organizației femeilor social-democrate din județul Neamț, participă astăzi la lucrările ultimei zile a Congresului PES, la Berlin, eveniment găzduit cu sprijinul SPD Germania.

Sloganul din acest an al Congresului PES este „Cu curaj. Pentru Europa” și în principal se discută despre politici progresiste comune pentru a aborda provocările cu care se confruntă Europa, despre pacea și securitatea internațională, despre acțiunile necesare pentru protejarea cetățenilor de creșterea prețurilor la energie și de inflație, schimbările climatice, drepturile sociale etc.

Pentru două zile am onoarea de a sta alături de șefi de state și guverne, comisari europeni, lideri ai partidelor membre PES din întreaga Europă și, desigur, gazdele noastre!

Conform programului, ieri l-am ales pe Stefan Löfven ca noul președinte al PES și am adoptat Rezoluția Congresului.

Colegul nostru Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte PES. Felicitări, Victor! Știam că ești foarte apreciat la nivel european, că mandatul de europarlamentar este pentru tine o provocare! Acum vei fi o voce și mai puternică, iar eu voi avea șansa de a derula, cu sprijinul tău, foarte multe proiecte ale PES în județul Neamț și în țară!

Dragii mei, sunt onorată că am șansa de a sta la aceeași masă cu factori de decizie din Europa.

a declarat Carmen Nastasă

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate