Ce a fost și cum a ajuns Municipiul Piatra Neamț

Municipiul Piatra Neamț, cunoscut cândva pentru frumusețea sa naturală și bogăția istorică, este (sau cel puțin, era) adesea privit ca o destinație turistică deosebită în România. Totuși, în ciuda acestui patrimoniu cultural și turistic impresionant, nu putem ignora trista realitate a deteriorării grave a unor locuri emblematice precum Curtea Domnească. Odată glorificată drept punct zero al orașului și atracție turistică principală, astăzi, această zonă este martora unui trist declin urbanistic.

Curtea Domnească ar trebui să fie un simbol al trecutului glorios al orașului, dar în schimb, a devenit o reflecție a indiferenței și neglijenței. Pavelele sparte, mizeria răspândită, băncile rupte și praful care se așterne pe zidurile crăpate formează o panoramă dezolantă care este departe de a inspira admirație sau respect.

Una dintre cele mai triste constatări este că această zonă, care ar trebui să fie o sursă de mândrie pentru locuitorii orașului și o atracție pentru turiști, a devenit în schimb o rușine. Zidurile acoperite de „graffiti” inestetice și plăcile de faianță căzute demonstrează că lipsa de gestionare și investiții adecvate au transformat acest loc într-un adevărat dezastru urban.

Haosul care „domnește” în Curtea Domnească nu este doar o problemă estetică, ci și una funcțională și de siguranță. Pavelele deteriorate pot provoca accidente, ținând cont de faptul că mulți copilași și mulți vârstnici încă încearcă să se bucure de acest platou.. Este inacceptabil ca o astfel de bijuterie istorică să fie lăsată în paragină și să devină un focar de neglijență.

Starea actuală a Curții Domnești din Piatra Neamț este o tristă ilustrare a indiferenței față de valorile și frumusețea orașului.

Video aici: click

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate