Ceahlăul a început primul cantonament al anului. Un nou atacant a întregit echipa

CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a început astăzi, 15 ianuarie 2023, primul stagiu centralizat de pregătire la Piatra-Neamț. Conducerea tehnică are un ”meniu” de câte două antrenamente pe zi, la Stadionul Municipal ”Ceahlăul”, punându-se accent pe acumulări fizice, atât în sala de forță, cât și pe pista arenei sau pe terenul sintetic.

De menționat că echipei s-a alăturat și portarul Stefan Krell, dar și noul venit Alexandru Buziuc. Nu sunt jucători care să absenteze, indiferent de motiv.

Mai trebuie spus că formația noastră va sta în cantonament până pe 23 ianuarie, iar pe 25 ianuarie 2024 va disputa un meci amical în compania celor de la FC Bacău, formație antrenată de Costel Enache. Meciul se va juca de la ora 12:00, dar abia săptămâna viitoare se va decide dacă la Piatra Neamț sau Bacău. Cert este că dorința conducerii noastre este ca disputa să aibă loc în orașul de la poalele Pietricicăi.

a transmis clubul Ceahlăul

Atacantul Alexandru Buziuc, care a evoluat la CSA Steaua București în ultima jumătate de an, a acceptat oferta clubului Ceahlăul și a semnat un contract valabil până la finele lunii iunie 2024. Este originar din Suceava și făcut junioratul la Sporting Suceava.

Alexandru Buziuc are 29 de ani, iar în carieră a evoluat pentru FCSB, Gaz Metam Mediaș, FC Vaslui, CS Mioveni, Academica Clinceni și Rapid Suceava.

FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate