Ceremonie militară la Piatra-Neamț, dedicată Zilei Imnului Național al României

Vineri 29 iulie, militarii garnizoanei Piatra Neamț au organizat în Piața Tricolorului, ceremonia publică dedicată Zilei Imnului Național al României.

Programul activității a cuprins primirea oficialităților, salutul drapelului de luptă, rugăciunea de binecuvântare pentru poporul român, alocuțiunile prefectului județului Neamț și reprezentantului Complexului Muzeal Național Neamț, un moment artistic, intonarea imnului național, defilarea drapelului de luptă și a gărzii de onoare, alcătuită din militari ai Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski”, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Momentul artistic (poezii și cântece patriotice), interpretarea imnului național, vocal și instrumental, au fost susținute de formația corală a Centrului pentru Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare” Neamț (colaborator al Cercului Militar Piatra Neamț) coordonată de prof. Georgiana Șerban și prof. Laurențiu Marian, alcătuită din membrii Grupului vocal ,,Floare de colț” și Ansamblului de cântece populare ,,Nemțișorul”.

La activitate, au participat Vasile Adrian Niță – prefectul județului Neamț, Andrei Carabelea – primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic – vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, locotenent colonel Marius Dascălu – comandantul garnizoanei Piatra Neamț, maior Ovidiu Pădurariu – comandantul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski”, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cadre militare în rezervă și retragere, revoluționari, public și mass-media locală.

Text: Vasile Vânău

Foto: Luminița Vânău, Octavian Popa.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate