Cine sunt pompieri nemțeni care au obținut locul 3 pe echipe la competiția națională de la Brașov

În acest an, etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier” s-a desfășurat la Brașov în perioada 22-23 iunie 2022, iar la startul competiției s-au aliniat 84 de pompieri din 26 de Inspectorate județene pentru situații de urgență.

Pompierii sunt oameni puternici și curajoși care se pregătesc continuu pentru a interveni în cazul producerii unei situații de urgență. Aptitudinile fizice precum forța, viteza, rezistența și îndemânarea sunt testate periodic și în cadrul unor competiții precum „Cel mai puternic pompier”.

Concursul se desfășoară pe 3 categorii de vârstă:
•18 – 29 ani;
•30 – 39 ani;
•+40 ani.

În această competiție pompierii trebuie să-și demonstreze abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat.

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐧𝐫. 𝟏
Concurentul se echipează complet (costum de protecție pentru pompieri, mănuşi de protecție, cască de protecție, aparat de respirat) după care racordează la hidrant/motopompă 2 linii de furtun tip B (fiecare a câte 4 furtunuri x 20 m) și le întinde (pe rând sau amândouă o dată), prin târâre, pe o distanță de 75 m, apoi plasează țevile de refulare în zona special marcată. După întinderea furtunurilor aleargă 20 m, până la un furtun tip B, îl rulează și apoi îl plasează în cutia special destinată, la capătul zonei de concurs. Repetă activitatea și pentru cel de-al doilea furtun și se îndreaptă spre linia de finiș.

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐧𝐫. 𝟐
Concurentul, echipat complet și cu aparatul de respirat, se deplasează de la linia de start, aleargă 5 m până la 2 scări (5 m) plasate pe sol, le ridică, le transportă 5 m până la turn și se sprijină de acesta (scările vor fi transportate pe rând, iar baza acestora va fi poziționată la linia marcată). După aceea ridică 2 canistre/bidoane (15-20 kg fiecare) și le transportă pe scări, până în partea superioară a turnului (10 m înălțime), le poziționează în zona marcată, apucă o frânghie de care sunt prinse 2 role de furtun tip B (20 kg), le trage până sus și pe poziționează în zona marcată. Ridică cele 2 canistre/bidoane și le coboară la baza turnului, alergă 5 m până la o țeavă de refulare, înfiletează ajutajul și alergă 5 m până la linia de finiș.

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐧𝐫. 𝟑
Concurentul se echipează complet, cu aparatul de respirat. De la linia de start, competitorul aleargă 5 m până la un cadru de metal, cu un baros de 4 kg aplică 100 de lovituri succesive sus-jos, plasează barosul în locul special marcat, aleargă 5m până la un manechin (85 kg), îl ridică și îl târăște pe o distanță de 40 m (cu o întoarcere). Aleargă 25 m până la o capcană/tunel (5-8 m), se dezechipează de aparatul de respirat și se târăște prin aceasta împreună cu aparatul de respirat și îl poziționează în locul special marcat (pe toată durata deplasării prin târâre aparatul de respirat va fi poziționat înaintea competitorului). După aceea va alerga 10 m până la un gard (2 m), pe care îl escaladează și aleargă încă 5 m până la linia de finiș .

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐧𝐫. 𝟒
Concurentul se echipează complet, cu aparatul de respirat. De la linia de start, competitorul ridică un pachet compact de furtunuri tip B (20 kg) și îl transportă pe scări, până în partea superioară a turnului (10 m înălțime), îl poziționează în zona marcată, coboară la baza turnului, aleargă 75 m până la un topor/târnăcop, îl ridică și îl înfige într-un buștean, se întoarce la baza turnului, ridică un braț depărtător și îl transportă pe scări, până în partea superioară a turnului, îl poziționează în zona marcată, coboară la baza turnului, aleargă 75 m până la o țeavă de refulare, înfiletează ajutajul și aleargă 75 m înapoi până la linia de finiș.

ISU Neamț a obținut locul III pe echipe la competiția națională „Cel mai puternic pompier”.

ISU Neamț a fost reprezentat la această competiție de:
👨‍🚒 plt. adj. Grecu Mario-Ciprian care a concurat la categoria +40 ani alături de alți 19 pompieri;
👨‍🚒 sg. maj. Gușă Alexandru care a concurat la categoria 30-39 ani alături de alți 24 pompieri;
👨‍🚒sg. maj. Găvriluț Samuel care a concurat la categoria 18-29 ani alături de alți 38 pompieri.

După parcurgerea celor patru probe de concurs, au ocupat locuri onorabile în clasamentul general, astfel:

👨‍🚒plt. adj. Grecu Mario-Ciprian locul 4 la categoria +40 ani

👨‍🚒 sg. maj. Gușă Alexandru locul 6 la categoria 30-39 ani

👨‍🚒 sg. maj. Găvriluț Samuel locul 6 la categoria 18 -29 ani

Felicitări pentru implicare și rezultatele obținute!

𝘕𝘶 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘢̆ 𝘴𝘦𝘤𝘳𝘦𝘵𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘴𝘶𝘤𝘤𝘦𝘴. 𝘌𝘴𝘵𝘦 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘳𝘦𝘻𝘶𝘭𝘵𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘱𝘳𝘦𝘨𝘢̆𝘵𝘪𝘳𝘪𝘪, 𝘢𝘭 𝘮𝘶𝘯𝘤𝘪𝘪 𝘴𝘶𝘴𝘵̦𝘪𝘯𝘶𝘵𝘦 𝘴̦𝘪 𝘢 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̦𝘢̆𝘵𝘶𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘯 𝘦𝘴̦𝘦𝘤. – Colin Powell

Sursa: ISU NEAMȚ

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate