Colegiul Național „Petru Rareș” are nevoie de voturile publicului pentru a obține o donație de carte de 10.000 de lei

Cinci școli din Neamț s-au înscris în competiția CarteTeca, care cuprinde premii în valoare de 250.000 lei. Acestea se vor transforma în donații de carte ce vor ajunge către bibliotecile unităților de învățământ câștigătoare. Titlurile vor fi alese de către reprezentanții unităților de învățământ, potrivit nevoilor specifice. Cărțile vor fi asigurate de Libris SRL cu sprijinul Salvați Copiii Romania și companiei Qualis.

Colegiul Național „Petru Rareș” este singura unitate de învățământ din Piatra-Neamț care s-a înscris în competiție și, pentru a-și putea reînnoi biblioteca, are nevoie de votul publicului pentru a obține un premiu în valoare de 10.000 de lei.

Perioada votului este între 1 și 8 noiembrie 2022. Pentru a vota și a sprijini Colegiul să câștige competiția vă rugăm accesați acest link – click aici.

Competiția este foarte strânsă, așa că vă invităm să îi sprijiniți în număr cât mai mare. Regulamentul poate fi citit aici – click.

Ridicat pe ruinele Curţii Domneşti a lui Ştefan cel Mare, străjuit de Biserica Domneasă şi de Turnul Clopotniţă, Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi-a început activitatea, cu o clasă de gimnaziu, la 27 noiembrie 1869.

Primii profesori au fost, pentru partea literară, Calistrat Hogaş numit şi director al gimnaziului, iar pentru partea reală Ion Negre. Dar, nu putem vorbi despre Colegiul Rareş fără să amintim de bibliotecă. Înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea, biblioteca a jucat un rol important nu doar în viaţa şcolii ci şi în cea a comunităţii funcţionând pentru o perioadă de timp şi ca bibliotecă publică.

Nu se poate spune că parcursul bibliotecii, de la înfiinţare până astăzi, a fost unul lin dar, datorită oamenilor de suflet care au slujit cu credinţă şcoala, a reuşit să pună în mâinile firave ale copiilor, şi nu numai, o parte din zestrea de gând a omenirii.

Ne dorim să câştigăm pentru a duce mai departe tradiţia bibliotecii de a avea pe rafturi, alături de comorile din trecut, cele mai reprezentative scrieri existente pe piaţa editorială de astăzi şi de a le oferi elevilor noştri şansa de a pătrunde în marele depozit al inteligenţei omeneşti.

este mesajul transmis de Colegiul Național Petru Rareș din Piatra-Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate