Consecințele unui scandal în plină stradă, în Neamț: Un bărbat pus sub control judiciar, celălalt internat la spital

Pe 8 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Gării, din municipiul Roman, se află o persoană rănită.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 15:50, între doi bărbați cu vârste de 36 și 42 de ani, ambii din municipiul Roman, pe fondul consumului de substanțe halucinogene, ar fi izbucnit un conflict spontan, ambii bărbați aplicându-și reciproc mai multe lovituri, atât cu pumnii și picioarele, cât și cu un cuțit.

Bărbatul de 42 de ani a fost transportat de polițiști la o unitate medicală, pentru acordare de îngrijiri medicale.

În urma materialului probator administrat, față de bărbatul de 36 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de lovire sau alte violențe.

La data de 9 februarie, bărbatul de 36 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, fată de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate