Consilierii locali de la Roznov, făcuți „Bădărani, țărani, proști”

Ținând cont de faptul că orice proiect, orice realizare, orice eveniment ce ține de Consiliul Județean Neamț, ajunge bătaia de joc a unor voci din presa nemțeană, am îndrăznit să îi cerem doamnei Mădălina Ciubotaru, vicepreședinta CJ, o opinie legată de neînțelegerile ce au avut loc în ultima vreme la Primăria Roznov, primărie ale cărei „păcate” le plătește tot Consiliul Județean, dar nimeni nu vede aceste aspecte.

Robert Iosub: Este păcat că se întâmplă asta, și pentru că tot vorbim despre „împroșcat cu noroi”, știu că nu e tema emisiunii de astăzi, dar poate putem discuta puțin și despre ce se întâmplă cu consilierii dumneavoastră de la Roznov. Sunteți și președinte PRO România pe Neamț, sunteți din Roznov, știți exact ce se întâmplă la Roznov. Am mai discutat și în privat aceste lucruri, ce se întâmplă acolo? Am văzut cum consilierii dumneavoastră se opun în permanență și sunt puși la zid de primar că opresc dezvoltarea orașului, ce se întâmplă?

Mădălina Ciubotaru: „Consilierii PRO România nu se opun în permanență, s-au opus unor proiecte de la ultima ședință, proiecte care erau ilegale. Cel mai mare scandal a plecat de la înființarea DAS-ului și organigrama DAS-ului. Supărarea lor pe fond a plecat de la faptul că în momentul în care s-a înființat DAS-ul și era normal să aibă un director, conducerea primăriei nu a mers pe varianta de recrutare, cum era normal: organizăm concurs să oferim posibilitatea mai multor oameni să se înscrie și cel mai bun să câștige. S-a mers pe varianta de a transfera o doamnă care era director la DAS Roman, au adus-o prin transfer la Roznov, doamna, în ședință, am văzut că a fost foarte vocală și chiar spunea că ea este un bun profesionist, asta au reproșat consilierii locali.

A ajuns și la dumneavoastră înregistrarea de după ședință? Ați auzit-o?

Am auzit ceva, da.

Mi se părea mie sau îi făcea „proști” pe consilierii locali, doamna respectivă?

„Proști, bădărani, țărani…”

Păi cum?

„Nu știu! Văd că la Roznov se întâmplă niște lucruri foarte ciudate, și culmea, presa, care e atât de atentă la ceea ce facem noi la CJ în primul rând, acolo nu vede! Deci, doamna a venit și a spus: „Eu sunt funcționar public, eu am experiență!”. Tu, ca și funcționar public, ar trebui să ai un anumit comportament, nu poți, după o ședință, să-l iei pe viceprimarul de la Roznov, să-l terfelești, să-l cerți tu că nu a votat un proiect și să te apuci să îi jignești pe ceilalți consilieri.”

Nu erau de față, presupun.

Nu, nu erau

Am auzit o înregistrare audio, a ajuns la noi la redacție, nu sunt foarte clare vocile, ale cui sunt. Se începe cu ceva, că vorbește de niște „țigani”, foarte urât, ceva…

„Bădărani, țigani, țărani, proști… O să vorbească cu domnul George Lazăr și o să îi dea în judecată pentru că au îndrăznit să îi adreseze niște întrebări în timpul ședinței. (…) Mai avem o situație, deci nu doar doamna director executiv, mai avem o doamnă care este angajată pe resurse umane, care imediat după ședință a ieșit și dumneaei cu o postare în care, la fel, îi certa pe consilieri că nu le-au votat proiectul.

Dacă tot vorbim de consilieri; în înregistrarea care a ajuns la noi la redacție sigur a ajuns și la consilieri, nu numai la dumneavoastră, căci noi am primit-o tot de la niște consilieri, ei de ce sunt așa, îmi iertați cuvântul, „mămăligoși”, așa… Dacă ei au fost făcuți „proști, țigani, șamd”, ei de ce nu au nimic de spus? De ce vorbesc eu cu dumneavoastră acum, și nu vorbesc ei?

„Probabil vor ieși și ei pentru că, vă dați seama, nu este normal ca tu, ca și funcționar public, să fi fost și personal contractual, păi doamna pretinde că este o profesionistă, poate că și ai mei colegi de la Roznov s-au interesat și se pare că doamna nu e chiar așa cum s-a prezentat, are dispoziție de sancționare din partea fostului angajator, al domnului primar de la Roman, pentru că în perioada 2020, de la sine putere, cu toate că doamna este ordonator terțiar de credite, a raportat niște sporuri angajaților DAS de la Roman, sporuri care au fost imputate de Curtea de Conturi, e vorba de 381.593 lei. Domnul primar Achiriloaei chiar a avut corespondență cu doamna Vieru, care ceruse în nenumărate rânduri să recupereze banii (…)

(…) Consilierii locali de la Roznov au întrebat-o pe doamna și pe bună dreptate, singurul lucru prin care doamna spune că a fost jignită: „De ce preferați să plecați de la Roman, să veniți pe același post, cu același salariu, și să faceți naveta de 100 km?”

Este o întrebare de bun simț…

Trecând mai departe, pe ordinea de zi a ședinței am identificat și sursa încrederii doamnei: domnul primar alocase o sumă de 85 000 de lei să îi cumpere un autoturism la DAS, în condițiile în care Primăria Roznov nu stă pe roz cu banii, Căminul pentru persoane vârstnice este susținut de Consiliul Județean. Consiliul Județean alocă 4 miliarde în fiecare an pentru a putea susține bătrânii de acolo. Au o mașină, o ambulanță, la care de fiecare dată când au fost de transportat vârstnicii din cămin la spital, mulți dintre angajații de la cămin au pus motorină din buzunarul lor, și acum se pare că de undeva a explodat așa abundența la Roznov, cumpărăm mașini, angajăm încă 34 de persoane.

Am să îmi permit să nu fiu total de acord cu dumneavoastră . De principiu eu cred că trebuie o mașină, două, la DAS, la orice oraș, aici sunt de acord cu primarul și îmi cer scuze dacă vă supăr. Trebuie o mașină, trebuie mulți oameni, sunt cazuri sociale foarte mari. Și cei de la Piatra-Neamț au probleme. Acum, cu ce vă dau dreptate, ar trebui ca această mașină să fie folosită în interesul DAS-ului, nu pentru naveta Piatra-Roman. Dar de mașină este nevoie, cum să nu, ei au de umblat pe teren toată ziua.

„Într-adevăr, sunt probleme foarte mari la DAS. Noi avem un domn care locuiește în câmp, doamna Carmen Suciu știu că mai colaborează cu el. L-au identificat pe domnul acesta care locuiește în câmp, într-o colibă improvizată, a mers la primărie, de două luni de zile nimeni nu a făcut nimic, au un cămin de persoane vârstnice, repet. Trebuiau să îi facă buletin domnului respectiv, au reușit într-un final și i-au făcut buletin iar apoi să-i facă toate demersurile să-l pună în cămin. Nu, nu facem asta. Avem un director la DAS care vine „pentru binele cetățenilor”, dar îi lasă împrăștiați în câmp. (…)

Ce au de gând să facă consilierii în continuare? Pentru că văd că scandalul nu este departe de a se opri la Roznov, ba din contra, de la o ședință la alta este din ce în ce mai amplificat.

Consilierii PRO România de la Roznov își doresc ca la Primăria Roznov să se respecte legea: să vină cu o organigramă conform necesităților de la Roznov, să nu mai angajăm încă 34 de oameni pentru că bugetul nu suportă.

Ați spus ceva foarte interesant și aș vrea să discutăm pe tema asta. Vedem în fiecare an, 4 miliarde de la bugetul CJ care merg către asistența socială de la Roznov, pentru căminul de bătrâni. Efectiv CJ susține cu bani partea asta de asistență socială din Roznov. De unde au ei bani pentru încă 30 de persoane (angajați) dacă nu au bani pentru bătrânii lor?

Asta nu înțeleg nici eu: Cum pot ei susține (consilierii locali de la Roznov) angajarea altor 30 de persoane? (…) Totuși domnul primar a fost consilier și a votat de trei ori împotriva înființării DAS-ului, acum, deodată… (…) Era foarte simplu, dacă organiza concurs, probabil nici consilierii locali de la Roznov nu ar fi fost atât de supărați, și dacă doamna într-adevăr era un bun profesionist, venea și se bătea cu oricine, că era foarte bună, nu? Când ești foarte bun te bați cu oricine că știi sigur că o să câștigi.”

Sunt probleme care se vor dezbate pentru mult timp, nu rămân așa, înțeleg că este și o plângere la DNA pe această temă a DAS-ului și a angajărilor, între ghilimele, căci sunt transferuri. O să vedem ce transmit cei de la DNA pentru că de obicei ne aduc la cunoștință aspecte pe care nu le cunoaștem.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Vezi mai multe știri pe Ziar Roznov

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate