Copilaș de 6 ani rănit în urma unei coliziuni: șoferul de 75 de ani a întors peste marcajul longitudinal continuu (NEAMȚ)

La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Roman Mușat, în municipiul Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 75 de ani, din Roman, conducea un vehicul pe bulevardul Roman Mușat, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Ion Creangă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui minor de 6 ani, pasager în al doilea autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate