Cum arată toaletele din buricul târgului, în așteptarea turiștilor la Piatra-Neamț

E drept că nu tot ce se întâmplă rău într-o comunitate e vina exclusivă a administrației locale. Cetățenii, prin comportamentul lor, pot distruge ceea ce au făcut alții din bani publici. În imaginile de mai jos puteți vedea în ce hal au ajuns toaletele din pasajul de la Curtea Domnească, toalete pe care, teoretic, ar trebui să le poată folosi și turiștii. Bineînțeles că aceste toalete nu au fost distruse doar de timp, ci și de factorul uman lipsit de cei 7 ani de acasă.

Chiar și așa, ne întrebăm ce face, oare, armata de polițiști locali când nu stă la pândă să amendeze o găinărie sau ce se întâmplă cu vestitele camere de supraveghere care ar trebui să fie montate aici și să identifice autorii acestor distrugeri pentru a-i amenda și a-i pune să repare ce s-a stricat? S-au tot votat regulamente peste regulamente de ordine publică, există mecanisme coercitive, există fonduri alocate pentru salubrizare și noi, în secolul 21, așa ne primim turiștii în Perla Moldovei…

Nu cere nimeni Luna de pe cer, OZN-uri, lux… sunt doar lucruri elementare care țin atât de cetățeni, cât și de administrația locală. Dacă tot suntem irecuperabili, cei responsabili nu sunt pedepsiți și degeaba se investesc bani în reparații, ar trebui măcar închis accesul spre aceste toalete ca să nu ne mai facem de râs!

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate