D.A.S. Târgu-Neamț/ Comunicat de presă

Referitor la articolul  și comunicatele politice apărute în mediul online privind cazul copilului din Târgu-Neamț,  Direcția de Asitență Socială (D.A.S.) a orașului Târgu-Neamț vine cu următoarele precizări:

       Situația copiului a intrat în atenția Direcției de Asistență Socială Tg. Neamț la momentul în care s-a solicitat încadrarea copilului în grad de handicap. Au fost efectuate vizite la domiciliu, s-au întocmit rapoarte de vizită, documentația în vederea evaluării copilului de Serviciul de Evaluare Complexă din cadrul D.G.A.P.C. Neamț.

În paralel cu intrumentarea dosarului de grad de handicap, s-a întocmit și documentația pentru prevenirea separării copilului de familie, potrivit legislatiei în vigoare.

La data de 22.03.2022, Comisia pentru Protectia Copilului Neamț a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap și Planul de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilități. În continuare, D.A.S. Tg. Neamț a stabilit legătura cu medicul de familie, precum și cu alte rude ale copilului, respectiv bunica maternă și mătușa maternă. Bunica și mătușa maternaă au declarat în scris că se vor implica alături de părinți în creșterea copilului.

Copilul a fost internat împreună cu bunica la Spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu- Neamț unde a fost investigat și s-a stabilit conduita terapeutică cu recomandarea de “reevaluare într-o secție  de recuperare cronică în vederea stabilirii unui plan alimentar adecvat”.  Urmare a acestor recomandări, copilul a fost  consultat  la Spitalul Județean Piatra Neamț și ulterior la Spitalul Municipal Roman- Secția Distrofici, dar fără a fi internat pentru investigații amănunțite.

Părinții au fost informați de către reprezentanții D.A.S. Tg. Neamț cu privire la modul corespunzător de creștere și îngrijire a copilului cu dizabilități și au primit informații referitoare la măsurile de protecție speciale ce pot fi luate pentru copiii aflați în situații de risc.

Am continuat monitorizarea cazului, dar “situația copilului nu s-a îmbunătățit, părinții nu au colaborat, au propria abordare și opinie față de starea de sănătate și modul de creștere și îngrijire a copilului, nu acceptă ajutorul oferit din partea membrilor familiei extinse”, drept urmare, s-a înaintat către D.G.A.S.P.C. Neamț documentația necesară cu propunerea de instituire în regim de urgență a unei măsuri de protecție specială  pentru copil.

Copilul a fost preluat din familie de către specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. Neamț, însoțiți de reprezentanți D.A.S. Tg. Neamț și internat în Secția Pediatrie a Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Tg. Neamț. Ulterior,  a fost emisă Dispoziția privind Plasamentul în regim de urgență pentru copil. 

Precizăm că atribuțiile D.A.S. Tg. Neamț sunt limitate de lege și constau în monitorizarea și analizarea situației copiilor din unitatea administrativ teritorială, realizarea activității de prevenire a separării copilului de familia sa, asigurarea consilierii și informarea familiilor cu copii în întreținere asupra drepturilor și obligațiilor acestora, asupra drepturilor copilului. De asemenea, D.A.S. colaborează cu D.G.A.S.P.C. Neamț în domeniul protecției copilului și transmite instituției toate datele și informatiile solicitate în acest domeniu.

     În toate demersurile Direcției de Asistență Socială Tg. Neamț în ceea ce privește situația copilului s-a acționat conform legislației în vigoare privind protecția și promovarea drepturilor copilului,  ținându-se cont de vârsta și starea de sănătate a copilului și a membrilor familiei acestuia. Menționăm faptul că pe toată perioada monitorizării a fost menținută legătura cu membrii familiei lărgite, cu cadrele medicale care au investigat sau care au avut copilul sub observație.

Transmitem autorului articolului, formațiunii politice care s-a folosit de acest caz, dar și opiniei publice faptul că pentru D.A.S.Tg. Neamț primează întotdeauna interesul superior al copilului și respectarea legislației în vigoare.

       . 

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate