Dacă nu vă permiteți serviciile unui stomatolog și vreți să scăpați de dinți gratis, mergeți să vă plătiți impozitele la Mall. Și Ortopedia ar trebui să fie pe fază (IMAGINI)

Un localnic din Piatra-Neamț care s-a prezentat în această dimineață la Mall Forum Center pentru a-și achita impozitul ne-a trimis imaginile de mai jos însoțite de următorul mesaj:

Așa arată intrarea în Mall Forum Center în perioada în care majoritatea oamenilor vin să plătească impozitele. Nu mai spun de scări că sunt pline de zăpadă și alunecoase. Nu se deranjează nimeni din administrație să dea cu ceva.

Dezinteresul și lipsa de respect față de cetățenii care plătesc taxe sunt la cote de avarie. Banii să vină, nu contează că bătrânii care abia se mișcă și-ar putea rupe mâinile sau picioarele pe acele scări încercând să ajungă la un ghișeu.

Cum e atmosfera azi în birouri, e totul bine, feng shui-ul e la locul lui? Doamne ferește să nu vă stricăm zen-ul cu asemenea „nimicuri”.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate