Daruri pentru elevii din comuna Trifești, în cadrul campaniei de fapte bune a social-democraților

Miercuri, 20 decembrie, membrii organizației PSD Trifești au inițiat, la nivelul comunei, campania PSD „De Crăciun, împreună”.

Acțiunea a avut loc în școlile generale din Trifești, Brănișteni și Sofrăcești și a constat în oferirea de daruri (dulciuri și rechizite școlare) tuturor copiilor de la grădinițe și celor din clasele I-IV.

“A fost o acțiune amplă, care s-a bucurat de un real succes, atât în rândul copiilor, cât și al părinților acestora. Transmitem sărbători fericire tuturor locuitorilor comunei noastre!”, spune Bogdan Pricope, președintele PSD Trifești.

——
Odată cu lansarea campaniei de fapte bune la nivel de județ, în luna decembrie, social-democrații au trecut politica pe plan secund și se dedică acțiunilor sociale/umanitare pentru a împărtăși căldura și speranța în comunitățile din Neamț.

Brazi împodobiți în spitale, proiecții de film și concerte de colinde, cadouri pentru copiii necăjiți, donații de PC-uri și… timp petrecut împreună cu nemțenii mai puțin norocoși – sunt doar o parte din ce au realizat social-democrații nemțeni în cadrul acestei inițiative, până acum.

Indiferent de furtuni și lovituri, social-democrația a rezistat datorită sprijinului poporului român. De aceea, campania >De Crăciun, Împreună!< vine din recunoștința noastră pentru cei care ne dau putere și încredere să mergem mai departe.”, transmite Daniel Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț și președintele PSD Neamț, initiatorul acestei campanii de fapte bune.

Împreună, facem diferența! De Crăciun și în fiecare zi! (Link event: https://fb.me/e/1IUDHmS4a )

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate