De ce ne mai mirăm că se întâmplă atâtea tragedii pe șosele? Inconștiența nu are limite
La data de 7 mai a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 33 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 157 E, în localitatea Gârcina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 8 mai a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Progresului, în localitatea Săbăoani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, aceștia au fost conduși la spital, unde li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt