De ce PSD nu votează proiectul propus de primar pentru cumpărarea clădirii Telegondolei (comunicat PSD Piatra-Neamț)

Cetățenii din Piatra-Neamț știu că au plătit o dată pentru Telegondolă, clădiri și terenuri. Așadar, lor nu trebuie să le explicăm de ce nu votăm această golănie prin care se intenționează să se mai cumpere încă o dată tot aceleași lucruri, tot din banii lor. În cele ce urmează, explicăm primarului PDL/ PNL de ce nu-i votăm acest proiect, deoarece încearcă să acuze social-democrații de problemele firmei Perla Invest.

Domnule primar, firma Perla Invest s-a născut la inițiativa PDL/ PNL, iar la botez nașul mare era Gheorghe Ștefan și ursitoarea Elena Udrea. Noi, cei de la PSD, nu am participat nici la naștere, nici la botez, și nici la cumetria ce a urmat.

După ce a crescut puțin, firma Perla Invest a devenit fiica risipitoare a celor din PNL/ PDL, căreia i s-au dat tot felul de cadouri, de la terenuri până la clădiri din Piatra-Neamț și bani care au dispărut ca la cazino.

Ați pețit apoi firma Perla Invest și ați dat-o unor crai și Feți-Frumoși din poveștile cu PDL și PNL. Și nici aici PSD nu a participat și nici nu a fost invitat la nunțile voastre politice cu această firmă.

Acum, după ce ați nenorocit firma Perla Invest și este pe moarte, strigați după cei din PSD să vină să vă ajute și amenințați că, dacă nu vin, firma va muri din cauza lor. Nu vă este puțin rușine, domnule Carabelea? Nu am fost la botezul firmei, nu am fost la pețitul și căsătoriile pe care i le-ați aranjat cu băieții deștepți, nu am fost nici la momentele importante din viața acestei firme și acum ne invitați să luăm parte la înmormântarea ei.

Voi ați omorât-o, voi ocupați-vă să o îngropați. Noi nu participăm la mizeriile voastre.

Ce nu puteți face fără social-democrați, domnule Carabelea? Dumneavoastră ați decis că nu este nevoie de PSD la conducerea municipiului, ci de USR și PRO România, chiar dacă voturile pietrenilor spuneau altceva. V-ați asumat că veți face totul în echipă cu USR și PRO România. Dumneavoastră ați trimis PSD-ul în opoziție și, ce să vedeți, suntem în opoziție și facem opoziție. Aceasta a fost dorința și decizia dumneavoastră. Chiar nu vă dați seama cât de ipocrit păreți ca după ce ne trimiteți în opoziție să vă supărați că facem opoziție?!

Vă place sau nu, domnule Carabelea, ați ajuns paznicul hoțiilor și jafului pe care PDL/ PNL le-a făcut la Perla Invest și acum vreți voturile noastre ca să mai acoperiți din hoțiile făcute.

Puneți mâna și recuperați banii de la cei care au devalizat aceasta firmă, nu luați tot din banii munciți de pietreni!

Grupul consilierilor locali PSD Piatra Neamț

Comunicat de presă

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate