De Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, dacă nu poți adopta, poți dona pentru o sterilizare

4 aprilie marchează Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân. E o zi în care putem conștientiza că animalele se înmulțesc cu o rată mult superioară posibilităților de adăpostire. Există un mare excedent de căței și de pisici și de aici apare abandonul. Nu avem o cultură a sterilizării animalelor de curte. Ne confruntăm cu ignoranța oamenilor, nu știu ce trebuie făcut, nu le pasă, nu vor să înțeleagă.

La momentul actual, soluția este sterilizarea. Este un proces de durată, având în vedere numărul mare al animalelor de pe străzi. Pe această cale, reiterăm ideea cunoscută la nivel internațional. O singură sterilizare poate preveni apariția în 6 ani a 67.000 de căței și a 66.000 de pisici. O singură sterilizare poate salva zeci de mii de animale condamnate la suferință, la viață pe străzi, la boli incurabile, la violență și la moarte.

Asociația „Claudia, Încă o șansă” din Piatra-Neamț este o asociație tânără, cu puțin peste 1 an vechime. Dar în aceste 14 luni de existență a reușit ceea ce pentru mulți părea imposibil: aproape 2000 de pisici au fost sterilizate. Fiecare poate calcula câți pui au fost salvați de la o suferință cruntă pe străzi.

Însă pentru a continua acest proiect, este nevoie de fonduri. De Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, puteți face o schimbare. Dacă nu puteți adopta un animăluț de pe străzi, puteți face o mică donație pentru a preveni, printr-o sterilizare, apariția a 12 pui de pisică într-un an. Asociația se concentrează în special pe sterilizarea pisicilor, deoarece acestea sunt cu mult mai defavorizate, atât de legislația și adăposturile inexistente cu privire la gestionarea pisicilor, dar și de fondurile care se orientează în număr considerabil mai mare spre câini.

Personal, cred că trebuie să sterilizăm masiv câțiva ani la rând pentru a reuși să diminuăm numărul lor. Problema aceasta durează de zeci de ani și nu se va putea rezolva peste noapte. Dacă nu ne unim forțele, dacă nu încercăm să educăm oamenii, generațiile viitoare, dacă nu acționăm, s-ar putea ca peste câțiva ani să fie prea târziu.

După cum se știe am început acest proiect în luna februarie 2021 cu un vis: să sterilizez 100 de căței și pisici. Nu aveam bani, nu aveam sponsori, nu aveam prea mulți susținători. Făcusem un calcul și mă întrebam de unde o să scot eu atâția bani. Acum, după 14 luni avem sterilizate 1900 de pisici cu un cost de aproximativ 120 000 de lei.

Din păcate, oricât de mult ne-am dori să sterilizam mai mult, ne aflăm într-un impas financiar. Suntem o organizație non-profit, tânără, dornică să facă cât mai multe pentru comunitatea noastră, dar avem nevoie de ajutor. Acum, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, facem un apel catre toți cei care cred în noi, care consideră că munca noastră nu e în zadar.

Acum, la un an distanță, acel vis mic s-a transformat într-unul mai mare. Cu multă muncă, cu o echipă centrată pe rezultate, pe schimbare, putem spune că am reușit. S-au sterilizat peste 1900 de pisici și asta se vede prin faptul că nu mai vedem pui de pisică abia născuți aruncați.

Te rugăm, sterilizează! Te rugăm, donează!”, a declarat Claudia Filip, președintele Asociației de protecția animalelor „Claudia, Încă o șansă” din Piatra-Neamț.

Haideți să nu mai așteptăm ca lucrurile să se întâmple, haideți să facem ca lucrurile să se întâmple.

Pentru donații în vederea sprijinirii campaniilor de sterilizare:

ASOCIAȚIA CLAUDIA ÎNCĂ O ȘANSĂ

CIF: 43670519

Facebook: Încă o șansă

Comunicat de presă

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate