Despre ”Prețul tăcerii”, un material al celor de la Recorder

Mai multe persoane ne-au solicitat să ne poziționăm față de materialul jurnalistic al celor de la Recorder, material pe care puteți să îl vizionați mai jos. În acel reportaj se arată cum unele partide politice plătesc bani către presă prin anumite agenții de publicitate și nimeni nu știe, transparent, unde ajung acești bani.

Din informațiile pe care le avem noi, cele expuse în materialul ”Prețul tăcerii” sunt în mare parte lucruri adevărate. Partidele plătesc bani către presa centrală și trec acești bani prin diferite agenții de publicitate.

Ar fi mai multe motive pentru care se face această trecere a banilor printr-o agenție.

• Primul motiv ar fi pentru eficientizarea și uniformizarea unei politici de promovare.
• Un alt motiv pentru care se face această filtrare printr-o agenție de publicitate: ocolirea regulilor achizițiilor publice. De exemplu, la nivel micro, la Piatra-Neamț, primăria a ales aceeași metodă pentru a plăti presa agreată și nu pentru a nu afla lumea care publicație sau televiziune beneficiază de banii publici, ci pentru că unii nu puteau lua banii altfel. Ori aveau datorii la stat, ori sunt incapabili să participe la o licitație, ori nu au toate actele în regulă ca să poată dovedi că fac presă, ori ar fi în conflict de interese sau ar pune pe cineva în stare de incompatibilitate, ori multe alte motive de legalitate ce nu țin neapărat de dorința de a ascunde beneficiarul final al banilor.
• Mai sunt cazuri în care filtrarea banilor partidelor la nivel național sau local se face printr-o agenție care, în parteneriat cu unul sau mai mulți politicieni, sifonează banii partidului și de asta nu e bine să se știe public câți bani și la cine merg ca să nu se întrebe cei de la partid de ce a oprit agenția un comision așa de mare.
• Ar mai fi cazuri în care unii jurnaliști sunt plătiți la negru și acești bani nu se pot scoate direct din partid, ci doar dintr-o agenție de publicitate.

Sunt multe motivații pentru care se pot filtra banii printr-o agenție de publicitate în afară de ascunderea destinatarului final al sumelor.

Despre prețul tăcerii pe care îl plătesc partidele… acesta este un subiect absolut real și mult mai grav decât îl prezintă cei de la Recorder. Acest preț al tăcerii este denumit la nivel local ”taxă de protecție”, o taxă pe care unii jurnaliști locali, la fel ca și unele trusturi naționale de presă, o încasează în urma unor șantaje, de multe ori pe față, la care politicienii slabi cedează. Și aici cred că ar trebui nuanțată problema. Unii politicieni plătesc taxă de protecție ca să nu fie criticați dar alții dau banii în mod corect ca să fie promovați. Prima categorie este, din păcate, mai numeroasă și pe ea se bazează și materialul celor de la Recorder, dar există și a doua categorie care plătește pentru a avea rezultate de imagine pozitive.

În materialul celor de la Recorder se vorbește și despre sursa banilor cu care partidele plătesc presa. În principiu, cam în toată lumea partidele au bani publici pentru promovare. Asta nu e nimic ieșit din comun, doar că, din păcate, este adevărat ce spun cei de la Recorder. La noi, în România, de multe ori acești bani nu sunt cheltuiți pentru a se promova un partid sau un politician, ci pentru a nu fi atacat un politician. Sunt atât de mulți politicieni șantajabili și slabi… nici nu vă imaginați cât de mulți pot fi.

Da. Prețul tăcerii este foarte scump în România și unii îl plătesc, dar ce nu știu ei este că îl plătesc degeaba. La cum a evoluat internetul, totul se află, indiferent câtă presă plătești să tacă și cu cât o plătești. Ca să nu mai spunem că poți fi nimicit ca imagine cu o campanie făcută online în afara presei, de un alt partid, de exemplu.

Ca o concluzie, poziția noastră față de materialul jurnalistic al celor de la Recorder este că materialul prezintă realități, dar nu și toate motivațiile din spatele realităților. Credem că situația este mult mai gravă decât au prezentat-o cei de la Recorder.

Poate nu ar fi rău ca cei care sunt în Parlament sau în Guvern și vor să schimbe ceva să ne oblige și pe noi, cei din presă, ca cel puțin anual să publicăm lista cu banii publici încasați prin agenții de publicitate, că restul banilor care sunt încasați prin contracte directe se pot vedea public.

Oricum, majoritatea consumatorilor de presă nu au probleme în a-și da seama singuri pentru fiecare televiziune sau ziar ce partid simpatizează și ce politicieni plătesc promovare. Ce nu este de înțeles este de ce unele televiziuni și ziare care susțin un anumit partid nu se poziționează public în acest sens, măcar înainte de alegeri, cum fac, de altfel, mari trusturi de presă din lumea despre care noi, românii, spunem că e civilizată.

Iosub Robert

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt