Din donații, s-au achiziționat 4 monitoare de funcții vitale pentru femeile internate la Spitalul din Târgu-Neamț, Secția OG

În spital, nu te poți face bine doar fiindcă dai de un medic competent, de cele mai multe ori e nevoie și de existența unei aparaturi adecvate.
sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=944782246371087&set=a.888086158707363

Peste câteva săptămâni, Compartimentul ATI al Secției de Ginecologie și Obstetrică din cadrul Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț va fi dotat cu patru aparate noi de monitorizare a funcțiilor vitale.

Contractul de achiziție a fost semnat recent, în urma unei campanii de stângere de fonduri pe care a lansat-o în mediul online ONG-ul „Help others help”.

S-au strâns peste 10.000 euro din donații, bani necesari achiziționării aparaturii medicale menționate. Din suma totală, 1000 € a fost contribuția Asociației „Împreună pentru Spitalul Sf. Dimitrie Tg. Neamț”.

„(…) Pentru fiecare pacientă și mamă tânără care necesită monitorizare, lipsa unor astfel de monitoare poate fi fatală. Împreună îi ajutăm pe medici să ajute și să salveze vieți prin monitorizare și prevenția posibilelor complicații„, transmit reprezentanții ong-ului „Help others help”.

Aparatele vor fi livrate Spitalului din Târgu-Neamț în următoarele săptămâni.

sursa foto: https://www.facebook.com/helpothershelp

La Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț, 67% din cele aproape 1.000 de femei internate în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021 în Secția de Obstetrică și Ginecologie au avut nevoie de o intervenție chirurgicală. Dintre aceste paciente, peste 500 au fost mame care au născut, aproape jumătate dintre nașteri fiind cezariană de urgență (275 cazuri).

Help others Help dorește să ajute femeile din România adresând problemele cauzate de lipsa aparaturii necesare post-intervenții chirurgicale. În cazul unei nașteri (și nu numai) aparatura medicală este indispensabilă pentru că starea de sănatate, atât a mamei, cât și a bebelușului, se poate schimba într-o secundă. Acesta e „motivul” din spatele campaniei de strângere de fonduri prin care s-a reușit achiziționarea celor patru aparate de monitorizare a funcțiilor vitale.

Andreea Trăsnea

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate