Din septembrie 2023, patru tipuri de burse. Dispar bursele de studiu și de performanță

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II.

Dispar bursele de studiu și de performanță, care se acordă în prezent, dar în schimb apar bursele de excelență pentru olimpici, care pornesc de la 700 de lei pe lună și ajung la 3000 de lei. Bursa de merit va fi mai mult decât dublu față de valoarea actuală, ajungând la 450 de lei, iar cea socială crește până la 300 de lei.

Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, prevede la articolul 248 că noile burse ale elevilor se aplică începând cu anul școlar 2023-2024.

Edupedu.ro a scris despre proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 25 august, până pe 4 septembrie. Printre noutăți este faptul că dispare pragul mediei pentru acordarea burselor de merit la gimnaziu și liceu care, anul școlar trecut, era de de 9,50. Vor primi burse de merit primii 30% dintre elevii unei clase, indiferent de medie, în ordinea descrescătoare a acestora. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare, prevede proiectul.

Propunerea Ministerului Educației ca primii 30% din elevii unei clase să primească bursa de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor acestora, fără un prag anume până la care să se acorde bursele, nu este susținută de Federația Națională a Părinților (FNP).

sursa: edupedu.ro

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate