Dintr-un sat de lângă Piatra-Neamț, Florela Oprișan a adus emoțiile copilăriei pe scena „Românii au talent” și lacrimi în ochii spectatorilor

Florela Oprișan, dintr-un sat de lângă Piatra-Neamț, a adus la vârsta de 60 de ani emoțiile copilăriei pe scena „Românii au talent”. Interpretarea de excepție a unei poezii evocă vremurile când bucuriile mici însemnau viața la țară, familia, vecinii, florile din grădină, prezența mamei, a fraților, natura.

Viața Florelei nu a fost una ușoară. Provine dintr-o familie cu mulți frați, dintr-un sat. Rămasă văduvă mult prea devreme, Florela a luat viața în piept și a făcut imposibilul pentru fiul său. S-a rupt de țara natală și a muncit în străinătate pentru a-și susține băiatul la o facultate.

Într-un final, dorul de mediul rural a îndreptat-o spre un sat de lângă Piatra-Neamț unde are o gospodărie splendidă. Aici muncește pământul și are animale în grijă. Mai multe detalii despre Florela puteți citi aici – click.

Îmbrăcată în straiele populare care au făcut-o remarcată și în comunitatea unde locuiește, Florela Oprișan ne-a amintit tuturor despre copilărie: o emoție pe care cu greu o poți cuprinde în cuvinte și în fața căreia e greu să nu plângi.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate