Doi bărbați urmăriți la nivel național pentru multiple infracțiuni, depistați în Piatra-Neamț

La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au depistat, în municipiul Piatra Neamț, doi bărbați, de 41, respectiv 46 de ani, urmăriți la nivel național.

Cei doi erau condamnați de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 8 luni, respectiv 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tâlhărie şi lipsire de libertate.

Polițiștii i-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

***

În cursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din Bârgăuani.

Cel în cauză a fost condamnat de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate