Doi nemțeni depistați în flagrant de Poliție

Depistați în flagrant de polițiști

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gâdinți au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Piatra-Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Pângărați.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul are permisul de conducere reținut, neavând drept de a conduce din data de 10 septembrie 2022.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 15.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Roznov, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Piatra Șoimului.

Procedând la efectuarea de verificări în bazele de date s-a constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea mopedul nu era înregistrat la nicio unitate administrativ teritorială.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate