Dosare penale pentru șoferi inconștienți – Ce fapte au săvârșit

La data de 27 august a.c., în jurul orei 11:00 polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe DN 15, în localitatea Podoleni, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Bacău, care a efectuat manevra de depășire, pe marcajul longitudinal simplu continuu, cu viteza de 75km/h, abateri înregistrate de aparatul radar, fără a avea drept de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 27 august a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie, au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din Rediu, având autorizația de circulație provizorie expirată, din data de 12 august a.c.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat.

***

În noaptea de 28 august a.c., în jurul orei 01:50 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe strada Vasile Alecsandri, din localitatea Gherăești,  au depistat în trafic, un motociclu condus de un bărbat de 43 de ani, din Gherăești, fără a avea montată plăcuță de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că motociclul în cauză, nu este înmatriculat în România sau în alt stat.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care  a indicat o valoare de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenta alcoolului sau altor substanțe.

***

La data de 28 august a.c., în jurul orei 07:30 o patrulă de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier BDNE Roman şi Biroului Rutier Roman, au identificat pe strada Traian, din municipiul Roman, o autoutilitară condusă de un bărbat de 54 de ani, din Moldoveni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Vezi mai multe știri pe Stiri Roman

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate