Două persoane rănite în urma unui accident la Roznov: șoferița, o femeie în vârstă de 78 de ani

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Roznov.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 78 de ani, din Borlești, efectua manevre de pătrundere cu un autoturism pe partea carosabilă, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr, de 26 de ani, din județul Vrancea, ce se deplasa pe DJ 156A, rezultând vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unui pasager, în vârstă de 75 de ani, din același autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis Inspector Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate