După doi ani de pandemie, ne mai surprinde că politicenii decid cum ar trebui gestionat un act medical? Fața urâtă a democrației

FOTO: TWITTER / PROTESTE SUA

Decizia istorică de ieri din Statele Unite ale Americii, considerate a fi un reper al democrației din Vest, a creat un val de proteste și reacții, nu doar pe teritoriul american, ci în întreaga lume.

Milioane de femei din SUA vor pierde dreptul constituțional la avort, după ce Curtea Supremă a anulat decizia Roe v Wade, veche de 50 de ani. Cazul de referință Roe v Wade din 1973 a hotărât că dreptul unei femei de a-și întrerupe sarcina era protejat de constituția SUA. Acest lucru a dat femeilor americane dreptul absolut la avort în primele trei luni de sarcină, dar a permis restricții în al doilea trimestru și interdicții în al treilea.

Hotărârea din 2022 a Curții Supreme din SUA nu interzice avortul, dar deschide calea pentru ca statele individuale să interzică procedura. Se așteaptă ca jumătate dintre State să introducă noi restricții sau interdicții. Treisprezece au adoptat deja așa-numitele legi declanșatoare pentru a interzice automat avortul. Președintele Joe Biden a descris-o drept „o eroare tragică” și a îndemnat statele să adopte legi care să permită procedura.

După decizia Curții Supreme, se preconizează că accesul la avort va fi întrerupt pentru aproximativ 36 de milioane de femei de vârstă reproductivă, potrivit cercetărilor de la Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală care oferă avorturi, arată BBC.

Sentința istorică de vineri a reușit, încă o dată, să dezbine o națiune. Adepții mișcărilor pro-avort și cei ai interzicerii avortului sunt, din nou, în conflict. Sună cunoscut?

Nici bine nu ne-am revenit după dezbinarea provocată de deciziile politice de a impune vaccinarea pentru a putea trăi „normal”… Acum, vedem cum una dintre cele mai importante democrații ale lumii ia o decizie pe care mulți o consideră a fi un regres, decizie care va da putere politicienilor să decidă cum ar trebui gestionat un act medical profund intim. Vom vedea bărbați, fără pregătire medicală, care vor decide, politic, ce ar trebui să facă o femeie cu corpul ei, cu viitorul ei și vom vedea medici amendați sau băgați în pușcărie pentru că au ales să înțeleagă femeia și să vadă limitele unei societăți care nu poate gestiona eficient metodele contraceptive și educația.

Cine va avea de suferit? Femeia, dar în special femeia care provine din medii sărace, fără acces la educație, la metode contraceptive, femeia expusă abuzurilor. Și vor mai avea de suferi și copiii, acești „decreței” moderni, copii nedoriți, abandonați în centre de plasament, copii cu malformații care vor muri în primii ani de viață fără un tratament de ultimă generație și costisitor, copii proveniți din abuzuri. S-a uitat atât de repede de orfelinatele lui Ceaușescu? E ușor să ceri unei femei să nască un copil, dar societățile lumii de astăzi au făcut mult prea puțin pentru a susține emoțional și financiar femeia și a asigura un viitor frumos unui copil, fie el și nedorit.

Acești politicieni care nu au făcut mare lucru pentru a asigura o infrastructură suficient de puternică să asigure dezvoltarea acestor copii, interzic femeilor un drept asupra propriului corp. Mai e cazul să discutăm despre metodele contraceptive care se răsfrâng în proporție covârșitoare tot asupra femeilor și foarte puțin asupra bărbaților? Mai e cazul să spunem că și aceste metode contraceptive sunt imperfecte și pot eșua?

Suntem cu adevărat o societate pregătită să spună că sunt suficiente metode contraceptive sigure, ieftine (gratuite?!) și ușor de tolerat de o femeie pentru a preveni cu adevărat un avort încât să punem în mâinile unor politicieni needucați medical dreptul de a decide asupra corpului unei femei?

Avortul ar trebui să fie o decizie exclusiv medicală la cererea femeii, după o evaluare psihologică, dacă e cazul. Dar în niciun caz o decizie politică. Pe cei care iau asemenea decizii demne de vremuri de tristă amintire din comunismul românesc, când femeile riscau să moară în urma unor avorturi ilegale, nu îi veți vedea stând la cozi la centrele de plasament să adopte un copil greu adoptabil, nu îi veți vedea scoțând din buzunar bani pentru tratarea afecțiunilor congenitale ale unui copil, nu îi veți vedea nici asigurând un venit stabil și perspective unei adolescente cu un copil care a fost abandonată de familie și a trebuit să renunțe la școală.

Când vom scăpa de ipocrizie vom scăpa și de corectitudinea politică.

Însă riscul major este ca această ipocrizie să molipsească și post-comunismul din România și să ne trezim în aceeași situație. Un nou grup fantomă de comunicare strategică menit să explice femeilor din România cum ar trebui să își gestioneze propriul corp și să le spună medicilor ce „protocol” să implementeze.

Culmea e că biserica, cea care s-a luptat toată pandemia să apere corpurile credincioșilor de solzii din vaccin, e de partea celor care interzic dreptul asupra propriului corp al femeii. Și pentru a pune capac, tot biserica este cea care se opune sistematic educației sexuale în școli, una dintre principalele soluții la ora actuală care ar putea reduce fenomenul sarcinilor nedorite.

În momentul în care fiecare politician și fiecare membru al mișcării care interzice avortul vor adopta copiii nedoriți și vor goli centrele de plasament, poate că acest tip de discurs care frizează dictatura ar avea un temei. Nu suntem în punctul în care să ne permitem ca societate să alegem o extremă sau alta, ci, cel mult, o cale de mijloc.

Până atunci, statul ar trebui să se ocupe de educație, de creșterea nivelului de trai, de acces la metode contraceptive și cercetare pentru a descoperi metode contraceptive mai ușor de tolerat de corpul uman, de facilitarea procedurii de adopție, de integrarea în societate a copiilor care vin din sistemul de asistență socială după vârsta de 18 ani, de dezvoltarea sistemului medical pentru ca acei copii cu afecțiuni congenitale să aibă o șansă la viață, de acces gratuit la consiliere psihologică și lista continuă.

În acest caz, al dreptului la avort, e vorba de un dialog intim, confidențial între femeie și medic, dialog care poate conduce la păstrarea sau nu a unei sarcini. Nicio altă instituție nu are ce căuta în această conversație și în acest act medical. Asta dacă nu vrem să ne întoarcem într-o Românie înainte de ’89.

Faptul că e nevoie de o lege care să interzică avortul arată neputința unui stat care e incapabil să rezolve sarcinile nedorite în alt mod. Iar acest stat impotent nu are dreptul să ceară mai mult decât oferă. Niciodată.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate