ELEVII DIN TOATĂ ȚARA PROTESTEAZĂ ÎMPOTRIVA UNIFORMELOR

Elevi îmbrăcați în negru, adunați în curtea unei școli

Luni, 28 septembrie, mii de elevi au venit îmbrăcați în negru la școală ca semn de protest împotriva noii legi ce impune uniforma obligatorie. Acțiunea a fost lansată de către Consiliul Național al Elevilor (CNE) care i-a îndemnat pe elevi să protesteze prin purtarea unei ținute negre menite să arate părerea lor dezaprobatoare despre această reglementare în sistemul școlar.

„Școala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul și ața.”-a transmis CNE

Noul proiect de lege a fost inițiat de către membrii PSD și a trecut de Senat cu 84 de voturi pentru, 18 împotrivă și 4 abțineri. Proiectul impune uniforma obligatorie în toate școlile din România fără a fi stabilit un model standard, fiecare instituție având dreptul să stabilească cum va arăta ținuta. Această lege a fost propusă drept o soluție împotriva bullying-ului dintre elevi.

„Școala trebuie să fie despre ce poate elevul, despre valoarea lui în școală, nu despre posibilitățile materiale ale părinților.”- a explicat senatorul PSD Daniel Zamfir

Elevii din toată țara au venit cu un răspuns împotriva acestei noi regrementări,fiind coordonați de Consiliul Național al Elevilor care au lansat campania ,,Vino îmbrăcat în negru la școală’’.

„Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă, iar apartenența nu se coase pe rever”-CNE

,,Uniforma nu va elimina inechitatea. Copiii săraci și copiii bogați vor fi mereu în școli.”- a afirmat o elevă