Eveniment rutier cu victimă în parcarea Shopping City Piatra Neamț

La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 17:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în parcarea amenajată a unui complex comercial, din Piatra-Neamț.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 57 de ani, conducea un autoturism, în parcarea amenajată a unui complex comercial, ar fi surprins și accidentat o minoră de 14 ani, care se afla angajată în traversare, pe marcajul pietonal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.”a declarat insp. Ciofu Ramona.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate