Exemplu de „șoferie” în Piatra-Neamț (VIDEO)

Un nou exemplu negativ de „șoferie” a ajuns la redacția noastră. Evenimentul are loc în Piatra-Neamț, în zona podului de la Orion – Dărmănești și arată un șofer care a luat decizia de a depăși coloana de mașini, pe linie dublă continuă, după care era să intre în coliziune cu un taxi care ieșea de pe un drum lateral.

Potrivit art 181 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul. Dacă fapta nu a fost constatată de polițistul rutier sau cu un mijloc tehnic omologat sau certificat, nu pot fi aplicate sancțiuni contravenționale.

„Circul zilnic pe această stradă și văd zeci de șoferi care procedează la fel. Se pot întâmpla accidente foarte ușor, în autoturisme fiind copii în drum spre școli.”, ne-a transmis un participant la trafic.

Reluăm apelul către toți șoferii să conducă prudent și să respecte Codul Rutier. În cazul unor accidente, timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate