„Experiențe” – o expoziție a tinerei artiste plastice Miruna Ioana Morţe, susținută de Asociația Culturală „Arte.Ro”

Asociația Culturală „Arte.Ro” aduce în faţa publicului nemţean expoziţia de arte plastice şi decorative intitulată „Experienţe” a tinerei artiste plastice Miruna Ioana Morţe, membră a asociaţiei de peste 12 ani, cu excepționale rezultate în domeniul artistic.

Evenimentul, realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț, Palatul Copiilor şi Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, este găzduit de Sala Cupola, pe simezele căreia pot fi admirate, în perioada 9-13 mai, cele 50 de lucrări ale Mirunei Morțe.

Această primă expoziție personală, în care tinerețea își arată adevărata-i frumusețe prin muncă și învățătură permanente, o recomandă pe Miruna Morţe ca pe o tânără plasticiană reprezentativă pentru noua generaţie, cu un viitor parcurs profesional strălucitor.

Ea și-a început activitatea artistică la Piatra-Neamț, în urmă cu mai bine de doisprezece ani, în cadrul Asociaţiei culturale „Arte.Ro”, sub îndrumarea profesoarei Cristinei Petrariu, continuându-şi în paralel drumul profesional în cadrul cercului Pictură II din cadrul Palatului Copiilor, sub atenta observaţie a aceluiaşi cadru didactic, care mai târziu a încurajat-o pe Miruna să urmeze cursurile Liceului de Arte „Victor Brauner”, unde a fost admisă cu nota maximă.

În aceşti doisprezece ani de lucru intensiv şi formare plastică nonformală şi formală, Miruna Morțe şi-a construit cu mult talent, consecvenţă şi uriaş efort de învăţare un curriculum vitae foarte consistent şi convingător. Cele mai recente lucrări din portofoliul său impresionant stau mărturie în acest sens. Lucrări precum acestea au convins jurii de specialitate ale unor prestigioase concursuri de arte vizuale din întreaga lume să-i confere zeci de premii și distincţii speciale.

 În cadrul Asociaţiei Culturale „Arte.Ro”, a făcut parte din zeci de echipe de proiect, a fost voluntar şi coordonator de activităţi, trainer pentru elevi din România şi străinătate, reprezentant al României la mari expoziţii de artă plastică emergentă de tineret, internaționale (Hong Kong, 2019, Gaziantep, 2022).

Recent, Miruna Ioana Morțe a fost distinsă cu menţiune la Olimpiada Naţională de arte plastice de la Timişoara.

Ceea ce prezintă pe simeze, în acest început de mai 2022, reprezintă modul său de dialog cu publicul, o expresie a caracterului şi a personalităţii sale rafinate, cultivate, expresive, sensibile dar şi puternice.

Expoziția cuprinde câteva zeci de lucrări, realizate în diverse tehnici artistice, de la desen în cărbune, pictură în acuarelă, tempera şi ulei, şi până la tehnici mixte, şi este structurată pe o serie de teme specifice: portret, natură statică, peisaj, compoziţie, proiect de design vestimentar.

Miruna Morțe a dobândit foarte repede mijlocele de expresie şi tehnicile specifice artei, sub variile ei forme şi exprimări artistice. Expoziția ne arată, cu o enormă putere de convingere, roadele celor doisprezece ani de studiu. Apropierea de temele sale a fost pregătită cu minuţie, cu multă documentare, cu nenumărate exerciţii şi experimente, cu pasiune şi cu o infinită răbdare.

Lucrările sale au imensa calitate de a crea o permanentă și trainică legătură cu privitorii, dar și un bun prilej de a cunoaște, într-o viziune de ansamblu, progresele realizate de Miruna Morțe. Puternica sa sensibilitate, acest dar profund, răscolitor, se face simțită în aproape toate lucrările.

Miruna este, fără dubiu, purtătoare a unei mari înzestrări artistico-plastice, dar, în egală măsură şi a unei puteri de muncă şi a unei consecvenţe ieşite din comun. Am întâlnit foarte rar aceste două calităţi îngemănate în personalităţile elevilor excepţionali cu care am avut bucuria şi privilegiul să lucrez în cei 24 de ani de muncă la catedră şi în atelier. Am ştiut încă din prima clipă că seriozitatea chipului boticellian al Mirunei şi mâna ei angelică de copil de 8 ani, care se încăpăţâna să ducă la bun sfârşit orice temă, oricât de grea ar fi fost, trădează, de fapt, un viitor artist de mare anvergură profesională.

Succesul Mirunei se datorează întro mare măsură şi celor care au susținuto constant şi necondiţionat, între care părinţii ei sunt primii de amintit, doi intelectuali rasaţi, care pun mare preț pe educaţie, dar şi doamna învăţătoare Silvia Voaedeş, primul profesionist şi om de suflet, care a intuit potenţialul uriaş al tinerei noastre artiste”, a declarat prof. Cristina Petrariu, președintele Asociației Culturale „Arte.Ro”.

 Finisajul acestei reuniuni plastice va avea loc joi, 12 mai, în Sala Cupola, cu începere de la ora 15:00. Participanții se vor bucura și de un moment muzical susținut de pianistul Theodor Petrea, elev al Liceului de Arte „Victor Brauner”.

Prof. Cristina Petrariu

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate