Expoziție de pictură „Legături“, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția „Legături“  a artistei plastice Viorica Ciucanu, organizată în tandem cu nepoata sa în vârstă de 10 ani, Maria Ciucanu, pe simezele Sălii Cupola, până la sfârșitul lunii aprilie. Finisajul va avea loc joi, 28 aprilie, cu începere de la ora 16:00, cu o prezentare asigurată de Emil Nicolae. Manifestarea este inclusă în cadrul Proiectului „România contemporană“.

„Realizate în manieră expresionistă, lucrările mele sunt născute dintr-un sincretism al artelor: alăturarea motivelor muzicale, literare, religioase, calea către o reflexie, dar, pentru expoziția «Legături», am rămas surprinsă că mâna și mintea m-au dus spre un subiect pe care eu tot am încercat să îl evit. Apropierea mea de temele acestea e pregătită, de aceea, cu infinite precauții, atingeri abia simțite. Sunt legături între generații, locuri, evenimente, poveste-realitate, primăvară-toamnă, lemn vechi-lemn nou. Pe Pământ toate sunt legate între ele, totul se rostogolește și s-a ajuns că, uneori, se depășește măsura“, a afirmat Viorica Ciucanu.

Artista s-a născut la 24 septembrie 1961, în satul Potoci, comuna Buhalnița. Absolventă a Facultății de Artă și Design – Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Pictură, Viorica Ciucanu a fost prezentă de-a lungul timpului în expoziții personale și de grup („Complexitate umană“, „Cele cinci elemente“, „Iubirea“, „Contemplând“, „Mediterana“, „Albastru“, „Grădina cu Artă“), tabere de creație (Perugia, Kusadasi, Sardinia) și Bienale de artă naționale și internaționale (Piatra-Neamț, Roma, Perugia, Genova și Ruse).

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate