Fără scrupule: „Lovitură” dată în timpul unui…priveghi, în Neamț. Familia a rămas fără peste 4000 de Euro

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către un bărbat, de 72 de ani, din Săbăoani, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de furt.

Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că, în noaptea de 4 spre 5 octombrie a.c., persoane necunoscute, profitând de faptul că ușile erau neasigurate și că în imobil se desfășura un priveghi, ar fi pătruns prin efracție, în imobilul persoanei vătămate, de unde ar sustras suma de 2.300 de euro și 10.000 lei.

În urma documentării activității infracționale, polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate, care a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Aproximativ 9.000 de lei din prejudiciul estimat, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Astăzi, persoana în cauză urmează să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate