Festivalul Tradiție şi Gastronomie Montană 2023″ – Gastrofest Montan”, a doua ediție, Farcaşa

Festivalul Tradiție şi Gastronomie Montană 2023, „Gastrofest Montan”, aflat deja la a doua ediție, Farcaşa, îmbină într-un mod armonios tradițiile zonei, fermierii, dar şi preparatele tradiționale care se obțin de pe urma muncii gospodarilor din localitatea Farcaşa, dar şi din împrejurimi!

Ziua a început cu o conferință desfăşurată la Grand Salon Orient din Frumosu, cu tema „Valorificarea Patrimoniului Imaterial Alimentar Nemțeam în Contextul Dezvoltării Durabile Montane”, unde au fost discuții aplicate despre teme de actualitate despre dezvoltarea durabilă a zonei montane.

Partea a doua a zilei a continuat cu deschiderea oficială a Târgului Tradiție şi Gastronomie Montană, cu slujba religioasă, intonarea imnului, discursul invitaților, vizitarea standurilor fermierilor, degustarea deliciilor culinare specifice zonei noastre, discuții, dezbateri şi spectacolul artistic cu diverşi interpreți de renume din zona Moldovei!

Oameni ai muntelui, mereu sunt şi voi fi un susținător al zonei montane, zona montană are nevoie de atenție deosebită datorită condițiilor cu care se confruntă datorate reliefului dar şi condițiilor meteorologice, de aceea cred cu toată convingerea că este necesar ca la masa deciziilor să fie şi oameni din zona montană, persoane care cunosc problemele specifice acestei zone minunate, dar care au şi o viziune adecvată dezvoltării sustenabile a zonei montane!

Este nevoie de unitate, de dialog şi determinare pentru a ne face auzite problemele pe care le întâmpinăm în această minunată zonă!

Vreau să aduc mulțumiri colectivului Primăriei şi Consiliului Local Farcaşa pentru implicarea în organizarea acestui reuşit eveniment, partenerilor de la Forumul Montan din România Filiala Neamț, preacucernicilor părinți care au oficiat frumoasa slujbă religioasă, oficiliatăților pentru prezență, interprepreților şi ansamblurilor din zonă pentru că au întreținut atmosfera, fermierilor, producătorilor, dar şi dumneavoastră celor care astăzi ați participat la acest eveniment care promovează producătorii autohtoni!

Tuturor vă mulțumesc şi vă apreciez pe fiecare în parte!

Ţifui Bogdan
Primarul Comunei Farcaşa

sursa: Tifui Dumitru Bogdan

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate