[FOTO] Balul personalităților, la CNSM Târgu-Neamț. A venit și Nicole Cherry

Plecând de la o istorie în care „Balul de la Ștefan” a fost unul dintre cele mai apreciate evenimente ale comunității, elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare” au decis să continue tradiția, cu o nouă ediție a balului. Elevii claselor a XII-a – Eliza Grădinaru, Lorena Afloarei, Sara Crîșmariu, Alexandra Breabăn, Daria Lipan, Sabrina Pașcu, Andreea Amihăilesei, Bianca Bratu, Andrei Roman, Sebastian Tănase, Ștefan Filioreanu, Liviu Filip, Sebastian Diaconu, Constantin Lupu, Ionuț Brumă, Roberto Eșanu și Andrei Varvara – alături de președintele Consiliului Școlar al Elevilor – Eduard Coșofreț – și-au propus să readucă bucuria ce pare să fi lipsit în cei 4 ani trecuți de la ultimul bal. După succesul pe care l-au realizat în organizarea balurilor precedente, profesoarele Mirela Nuțu și Mihaela Drăgănescu, împreună cu profesorul Constantin Nuțu, s-au asigurat că nici în 2023 strălucirea și eleganța nu vor lipsi.

Această ediție a balului a fost realizată cu ajutorul unui partener de nădejde, o instituție care aduce comunității un plus de calitate în ceea ce privește implicarea în promovarea și integrarea tinerilor în dezvoltarea socială, ASOCIAȚIA DE INITIATIVA CIVICĂ ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ NEAMȚ, reprezentată prin președinte Ioana Urzică. Bineînțeles, organizatorii au beneficiat de sprijinul Primăriei orașului și al Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț, reluând o colaborare care face parte din tradiția evenimentului.
Cum revenirea trebuia să fie una de neuitat, Colegiul Național Ștefan cel Mare a găzduit Balul Personalităților, tema fiind inspirată de cei care au muncit din greu și au adus glorie României.

Prin vocea bobocilor de clasa IX-a, elevii au avut ocazia să redescopere personalități consacrate sau să cunoască altele, noi pentru ei, dar la fel de valoroase pentru cultura română. Astfel, pentru câteva momente, pe scena Casei Culturii, au trecut presonalități care au marcat România: Maria Tănase și Constantin Brâncuși, Haricleea Darclé și George Enescu, Sofia Ionescu Ogrezeanu și George Emil Palade, Regina Maria și Regele Ferdinand, Maria Teohari și Grigore Moisil, Smaranda Brăescu și Henri Coandă, Lucia Sturdza Bulandra și Radu Beligan, Ana Aslan și Emil Racoviță, Monica Lovinescu și Mircea Eliade, Nadia Comăneci și Ilie Năstase. Pentru boboci, balul a reprezentat un cadru nonformal de educație, personalitățile interpretate fiind și reprezentanți de bază pentru anumite discipline școlare.

Ca în fiecare an, tinerii liceeni au urmat un program intens de repetiții, care i-a ajutat să-și descopere și să-și dezvolte calitățile și aptitudinile, să-și gestioneze emoțiile pentru a putea să ofere publicului cele mai frumoase momente. Dincolo de munca depusă, aceștia s-au bucurat să se cunoască și să se respecte reciproc, iar în cele din urmă, balul a creat o comunitate unită în jurul unor valori autentice, adevărate modele pentru tineri.

Perechile de boboci au deschis seara balului cu reinterpretări proprii, documentate, ale personalităților reprezentative pentru fiecare domeniu cultural sau științific. Pentru ca tradiția balurilor să fie completă, bobocii și-au demonstrat talentele în cadrul mult așteptatei probe de aptitudini. În spirit clasic, a fost adus în scenă rafinamentul, pe ritmul probei de vals, fiecare concurent pregătind mișcări grațioase. Printre probele celor de a IX-a, organizatorii au pregătit cu multă muncă și pasiune momente spectaculoase, menite să cucerească exigențele oricărui spectator.

„Cred, în continuare, că educația se face și prin Balul Bobocilor, iar elevii noștri trebuie să dovedească bun gust, eleganță și rafinament, calități corespunzătoare unui anumit nivel intelectual. De asemenea, cred că elevii de la „Ștefan” trebuie să-și dorească mereu mai mult, să aspire spre ceva mai înalt și să încerce să păstreze o fărâmă de noblețe în tot ceea ce fac. Atât eu cât și colegii mei, doamna profesoară Mihaela Drăgănescu și domnul profesor Constantin Nuțu, ne-am străduit să le transmitem copiilor respectul față de valorile autentice. Și divertismentul se face cu seriozitate, cu trudă și cu sacrificii; pasiunea trebuie să fie dublată de rigurozitate pentru a reuși să faci ce ți-ai propus. Apreciem eforturile tuturor bobocilor – Lavinia Stănoaia și Iustin Dimofte, Amalia Vrînceanu și Tudor Adiaconiței, Camelia Cozma și Matei Bălăjel, Daria Butescu și Theodor Butnariu, Delia Drăgănescu și Tudor Lăzărescu, Ilinca Manole și Teofan Coceanu, Ilinca Vrînceanu și Ștefan Maftei, Miruna Moise și Luca Stănică, Mara Mătasă și Andrei Cozma, Maria Luca și Ioan Chindea; pentru organizatori toți sunt câștigători. Nu în ultimul rând, trebuie să-i felicităm pe elevii care s-au implicat în organizarea spectacolului; datorită lor a fost posibilă reluarea unei tradiții cu care ne mândrim.” (profesor organizator, Mirela Nuțu)

Chiar dacă este mai degrabă un motiv pentru realizarea spectacolului, concursul e concurs, așa că se cuvine să trecem în revistă premianții: Ilinca Manole și Andrei Cozma – Premiul organizatorilor; Delia Drăgănescu și Luca Stănică – Premiul de Popularitate; Daria Butescu și Tudor Lăzărescu – Premiul al III-lea; Miruna Moise și Theodor Butnariu – Premiul al II-lea. Mult râvnitele titluri de Miss și Mister au fost obținute de Ilinca Vrînceanu și Ștefan Maftei.

Finalul grandios și antrenant, care i-a ridicat pe spectatori de pe scaune și i-a făcut să danseze, a fost asigurat de invitații speciali – Nicole Cherry și bandul său – care au electrizat atmosfera.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate