FOTO/ Tânăr rănit. A intrat cu mașina într-un cap de podeț, la Pipirig

Miercuri, 24 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15 B, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din Dolhești, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 21 de ani.

În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

sursa- IP J Neamt

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate