Furt din locuința unui bărbat din Piatra-Neamț. Unul a dat „pontul”, celălalt a acționat

La data de 16 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 47 și 51 de ani, ambii din Piatra Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 22 mai a.c., bărbatul de 51 de ani, ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în locuința unui tânăr, de 26 de ani, din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras o sumă de bani și bijuterii din aur.

Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză ar fi beneficiat de sprijinul bărbatului de 47 de ani, care i-ar fi furnizat informații despre imobilul în cauză. 

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate