(GALERIE FOTO) GRAV accident feroviar în această dimineață – o persoană încarcerată, pronunțată decedată cu câteva momente în urmă

Accident feroviar la Halta Bădeni, Scobinți – un tren personal a intrat în coliziune cu un autoturism. Conducătorul autoturismului este inconștient și încarcerat.

Intervin trei autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat și un echipaj de la SAJ Iași, a transmis ISU Iași.

Este vorba despre trenul Regio cu numărul 11404 pe ruta Hârlău – Iași.

UPDATE: Victima a fost extrasă din autoturism, inconștientă și este preluată de un echipaj SAJ cu medic. Nu sunt alte victime.

Update 2: Din păcate, la ora 08.40 a fost declarat decesul victimei – un bărbat în vârstă de 46 de ani.

În tren se aflau aproximativ 30 de pasageri.

Dinamica este încă în desfășurare – revenim cu noi date.

Comunicat IPJ Iași:

Astăzi, 27 mai ac, în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la un accident care a avut loc pe raza comunei Scobinți. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, trenul IR Hîrlău-Iași a acroșat un auto, șoferul autoturismului decedând. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Articolul (GALERIE FOTO) GRAV accident feroviar în această dimineață – o persoană încarcerată, pronunțată decedată cu câteva momente în urmă apare prima dată în Știri Naționale.

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate