George Lazăr, secretar de stat la Ministerul energiei, a organizat un protest ilegal în fața Prefecturii Neamț

Liberalul George Lazăr, secretar de stat al Ministerul Energiei, a organizat un protest ilegal în fața Prefecturii Neamț. La protestul liberalului au participat și alți aleși ai PNL și niște oameni aduși cu un autobuz de la Roman. Tema protestului era una legată de sistările dese ale furnizării apei la Roman, dar de fapt a fost un protest anti PSD.

Faptul că un secretar de stat al PNL protestează în fața clădirii care reprezintă propriul guvern în teritoriu e alegerea sa, cum de altfel și conținutul protestului este de nediscutat, protestul fiind motorul democrației. Problema este că, deși cândva a fost prefect, George Lazăr pare că nu cunoaște legea, sau și mai rău, o încalcă cu bună știință.

Dacă orice om normal din acest județ ar merge în fața Prefecturii să protesteze neautorizat ar fi amendat sau măcar avertizat, lucru care s-a întâmplat și cu marele protestatar liberal ce a fost avertizat de jandarmi că încalcă legea, motiv pentru care și-a încheiat repede și protestul ca să nu ia amendă.

Legat de acest eveniment, Jandarmeria Neamț a transmis: Adunarea publică nu a fost declarată și nici autorizată conform legii 60/1991. Nu au fost constatate fapte antisociale, fapt pentru care nu au fost luate nici măsuri de către jandarmi.
Jandarmii prezenți la fața locului au dialogat cu participanții, le-au pus în vedere că trebuie să înceteze acea manifestare, fapt pentru care, la scurt timp s-a și încheiat și nu au fost constatate alte nereguli.
A fost o manifestare cu caracter pașnic. Rolul jandarmilor este de a asigura siguranța participanților și să garanteze respectarea drepturilor și libertăților, așa cum sunt reglementate în legea 60/1991 și s-au asigurat că totul nu decurge într-un alt fel decât cel pașnic și civilizat.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate