Greu cu echilibrul când ești băut – un biciclist s-a răsturnat în albia unui pârâu

La data de 17 iulie, în jurul orei 21.00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 127 A, în localitatea Bicaz-Chei.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 39 de ani, din Bicaz-Chei, se deplasa în calitate de biciclist pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în albia pârâului Ivaneș, la o diferență de nivel de aproximativ 2 metri.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului în cauză.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier, a transmis Sinsp. Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate